O cursă aeriană pe ruta Birmingham (Anglia) – București a aterizat de urgență la Praga în primele ore ale zilei de vineri, 30 decembrie, după ce la bord s-a născut un copil. Mama și bebelușul au fost duși la spitalul praghez Motol și sunt bine.
Știrea a fost făcută publică de medicii Michal Procházka și Petra Homolová, din Asociația cehă a Samaritenilor, aflați de gardă la aeroport.
Șeful aeroportului internațional Vaclav Havel, Jiří Pos, a scris pe Twitter:
„A aterizat la noi în siguranță un avion în direcția București, la bordul căruia a avut loc o naștere. Sunt bucuros că mama și bebelușul sunt în regulă și le urez multă sănătate”.
Agenția cehă de știri CTK a scris că aeroportul din Praga a aflat de devierea avionului din cauza unei nașteri care a avut loc la 1 și 14 minute dimineața. După 12 minute a venit știrea că mama și băiețelul nou-născut sunt în regulă. După ora 1 și jumătate avionul a aterizat la Praga, iar femeia și copilul au fost duși la spital. La 2.17 avionul și-a reluat zborul spre București.
Băiețelul născut în avion are 2,75 kg, iar mama e româncă, au spus medicii praghezi.
Potrivit internauților care au urmărit devierea zborului din cauza nașterii, a fost o cursă Wizzair.
Editor: I.F.A.














