You are currently viewing Chestionar pus la dispoziția locuitorilor din Răcari, pentru realizarea strategiei de dezvoltare a oraşului

Chestionar pus la dispoziția locuitorilor din Răcari, pentru realizarea strategiei de dezvoltare a oraşului

Primăria Răcari, alături de Asociaţia Română de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, a lansat primul pas în realizarea strategiei de dezvoltare a oraşului. Este vorba despre un chestionar prin care cetăţenii îşi pot exprima opinia cu privire la modul în care își doresc să arate viitorul comunităţii lor.

„Tocmai pentru că ştim că opinia dumneavoastră contează şi ea trebuie să fie reflectată de proiectele noastre, vă rugăm să răspundeţi la întrebările pe care le găsiţi în chestionar.

Scopul este acela de a identifica problemele și potențialul de dezvoltare locală al orașului Răcari pentru perioada 2021-2027. Dacă sunteți un locuitor al orașului Răcari și aveți cel puțin 18 ani, vă rugăm să răspundeți la acest chestionar. Răspunsurile sunt anonime și vor fi analizate strict statistic de către echipa care elaborează strategia”, se arată în debutul chestionarului.

AUTOR: F.S.