Pentru că România a întârziat reformele agreate, Comisia Europeană a blocat tranșa a doua, de 3 miliarde de euro, din Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat, la Europa FM europarlamentarul Dragoș Pîslaru. Funcționarii europeni ar fi nemulțumiți, a precizat acesta, că țara noastră nu a rezolvat problema pensiilor speciale, nu a trecut legea avertizorului de integritate și nici reforma privind decarbonizarea.
În acest context proiectele deja începute, pentru care se aștepta finanțarea sunt în pericol, atrage atenția deputatul de Dâmbovița, Radu Popa.
„Este extrem de grav! Dacă România nu mai primește tranșa a doua din PNRR, cei 3 miliarde de euro pe care deja i-am încasat și i-am angajat, pentru care unele firme au făcut unele lucrări și așteaptă eventuale plăti, toate sunt in pericol. Încă nu e totul pierdut, dar timp mult ca sa reparăm situația nu mai avem”, scrie deputatul, pe pagina sa de Facebook.
AUTOR: F.S.














