Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest, împreună cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna” organizează concursul de arhitectură „Context – identitate – simbol – Gara, poartă de intrare în oraș”. Aflată la prima ediție, competiția le este dedicată elevilor din clasele IX – XII, cu profil arhitectură.
Astfel, tinerii, îndrumați de profesori coordonatori, își pot folosi imaginația, pentru a da un suflu nou unui obiectiv emblematic din municipiul Târgoviște, care are mare nevoie de intervenții.
Premierea și vernisajul lucrărilor înscrise în concurs vor avea loc la începutul lunii iunie, urmând ca ideile concurenților să facă parte dintr-o expoziție care va putea fi admirată în cadrul Zilelor Orașului Târgoviște.
Concursul este organizat în cadrul Grupului de Lucru „Educație Stagiu și Pregătire Profesională” – filiala teritorială Muntenia Vest.
AUTOR: F.S.














