Legile Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca. „Am primit toate avizele, am integrat punctele de vedere venite de la experţii tuturor ministerelor care un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă procesul educaţional, au fost prezentate în şedinţa de Guvern de astăzi şi suntem în momentul în care forma lor agreată în Guvern merge pentru dezbatere parlamentară. A fost aprobată o procedură de urgenţă, în aşa fel încât în Parlament să putem purta discuţia cu Comisiile reunite de educaţie. Intrăm astfel într-o nouă dinamică şi mă bucur că putem intra într-o dezbatere cu membrii Parlamentului, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem începe, să putem demara reformele atât de necesare pentru sistemul de educaţie„, a precizat Ligia Deca, la finalul şedinţei Executivului, citată de Agerpres.
Ministrul Educaţiei a susţinut că au fost incluse în cele două legi şi lecţiile învăţate ca urmare a „crizelor succesive” din ultimii ani.
„Fie că ne referim la pandemie şi la digitalizarea pe care sistemul educaţional a experimentat-o în această perioadă şi care se va transforma într-o normalitate la nivelul şcolilor, fie că ne referim la crize de tip geopolitic, precum războiul din nordul ţării, care ne învaţă să punem accent pe rezilienţă, pe educaţie media, pe combaterea ştirilor false, pe gândire critică şi pe subiecte mai tehnice, dar foarte necesare, cum sunt de exemplu cele legate de siguranţa cibernetică„, a arătat Ligia Deca.
Editor: I.F.A.














