Vești bune, la început de săptămână, pentru sistemul educațional târgoviștean. Primarul municipiului, Cristian Stan, anunță că cererea de finanțare depusă de administrația locală, privind consolidarea corpului principal al Liceului Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște, a fost aprobată.
„Am primit rezultatul pozitiv al cererii de finanțare depuse de către Primăria Târgoviște în cadrul PROGRAMULUI NAȚIONAL DE CONSOLIDARE A CLĂDIRILOR CU RISC SEISMIC RIDICAT.
„Astfel, unitatea de învățământ amintită va face obiectul unui proiect în valoare de 28.395.000 lei, în cadrul căruia vor fi realizate intervenții complexe, începând cu structura de rezistență și continuând cu toate tipurile de lucrări pentru consolidare seismică, dar și de refacere a finisajelor”, precizează edilul târgoviștean.
AUTOR: F.S.














