Astăzi îmi doresc să vin în fața dumneavoastră cu o nemulțumire învelită într-un soi de haină scriitoricească, de care, pe întreg parcursul articolului, sper din tot sufletul să nu mă dezbrac. Și tocmai pentru că această înverșunare a mea vine la pachet cu un vocabular și cu o atitudine nedemne de lumina tiparului, mi-am făcut timpul aliat, am lăsat câteva zile să treacă, am încercat să găsesc argumente, nevoi, dorințe, idealuri, însă nimic nu a fost îndeajuns de convingător, așa că am concluzionat că toate sunt, de fapt, niște puerile scuze.
Și-acum că am redactat o introducere care nu a făcut nimic altceva decât să vă bulverseze, vreau să vă mărturisesc că nemulțumirea mea de astăzi își găsește originea în solidaritatea oamenilor, cu precădere în solidaritatea femeilor sau, mai bine spus, în lipsa ei!
Contextul este unul simplu: am ajuns în posesia unei informații care ar fi putut ajuta numeroase femei, mai exact existența oportunității efectuării unei anumite analize medicale, în mod gratuit. Astfel că, doamne și domnișoare, din orice mediu social, fără vreo constrângere a venitului, fără vreun stigmat social, ar fi putut fi participantele acestui program. Până aici, totul bine. Auzit, efectuat, dat mai departe, cam așa mi-am imaginat eu mersul lucrurilor. Am propovăduit în stânga și în dreapta importanța analizei respective, am mizat pe gratuitatea ei, am programat – personal, femei care, din varii motive, nu s-au putut programa singure, le-am rugat pe fiecare dintre ele să dea informația mai departe.
Unele dintre cele pe care le-am anunțat, știau deja despre programul respectiv dar, din considerente pe care la începutul articolului le-am menționat ca fiind argumente, nevoi, dorințe, idealuri pertinente, ca mai apoi să nu le văd decât ca pe niște scuze, au considerat că informația le aparține în exclusivitate. Și-atunci mi-am amintit de zecile de contexte în care am fost pusă, de situațiile în care lipsa solidarității dintre femei m-a rănit, de vorbele pe care le-am auzit din gura unor persoane care ar fi trebuit să mă protejeze.
Femeile sunt nemiloase atunci când vine vorba de celelalte reprezentante ale sexului frumos, iar asta mă întristează teribil și mă face să nu îl mai consider chiar atât de frumos. Ne urâțim când încetăm să fim fiice bune, surori bune, mame bune, colege bune, bunici bune, mătuși bune, femei solidare. Și chiar dacă am auzit adesea că bărbații sunt cei care ne-au furat această calitate, refuz să cred că am ajuns până aici mânate de această mentalitate bolnavă. Nu mai trăim de mult timp într-o lume a bărbaților, iar mai devreme sau mai târziu, noi, femeile, va trebui să ne asumăm în totalitate această realitate!
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște
