You are currently viewing 64 de străzi și 55 de parcări din Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public

64 de străzi și 55 de parcări din Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public

Continuă dezvoltarea municipiului Târgoviște, cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Primarul, Cristian Stan, anunță semnarea contractului de finanțare prin care 64 de străzi și 55 de parcări din oraș vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public. Investiția în valoare de 5.000.000 lei, vizează în principal scăderea consumului anual de energie pentru iluminatul stradal, cu aproximativ 60%, precizează edilul.

„Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului este de 55685 m și se propune instalarea unui număr de 1805 aparate de iluminat cu LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat.

Suma necesară a fost obținută în cadrul axei ”Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria Târgoviște accesând banii într-un timp record, în contextul în care sumele alocate la nivel național au fost epuizate în numai 7 minute”, scrie edilul târgoviștean, pe pagina sa de socializare.

Acesta este al doilea proiect major de modernizare a iluminatului public din ultimii 2 ani, după ce Primăria Tărgoviște a implementat investiția cu titlul „EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, proiect european cu o valoare de peste 20.000.000 lei.

📸 Bărboiu Daniel Adrian