You are currently viewing Ionel Petre: România trăiește pe datorie! Gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50%

Ionel Petre: România trăiește pe datorie! Gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50%

Datoria statului, aflată într-o creştere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50% şi a ajuns la 50,1%, relevă datele analizate de Profit.ro. Ministerul Finanţelor a împrumutat în primele luni ale anului mult, scopul fiind de a-şi acoperi cât mai mult din necesarul pentru tot anul în perioadele mai favorabile ale pieţelor financiare.

„România trăiește pe datorie! E momentul să schimbăm ceva!”, atrage atenția în acest context secretarul general al Partidului Republican din România, Ionel Petre.

„Pentru prima dată in istorie datoria statului a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei.
Gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50%.
Coaliția falimentară PNL+PSD+UDMR se mândrește cu performanțe și creșteri economice în timp ce a îndatorat țara cu împrumuturi la dobânzi uriașe.

Doar în ultimii 3 ani guvernanții au împrumutat sute de miliarde de lei!
Unde sunt banii dacă avem?!
ZERO autostrăzi
ZERO spitale
ZERO investiții în educație
ZERO la cercetare
ZERO pentru bunăstare
ZERO pentru turism

PS: Fără a fi nostalgic, în 1990 aveam datorie externă ZERO! În plus, aveam și zeci de mii de km de drumuri, zeci de spitale, institute de cercetare puternice, copii educați, rețea turistică funcțională…aveam ZERO antreprenori îmbogățiți peste noapte prin cumpărarea fabricilor la preț de fier vechi…”, scrie politicianul, pe pagina sa de socializare.

Legea responsabilităţii fiscal-bugetare prevede că depăşirea pragului de 50% în ceea ce priveşte îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public.

AUTOR: F.S.