You are currently viewing Ionel Petre: dascălii sunt puși să aleagă între normalitatea vieții de familie și vocația profesională, între crunta realitate și obligația morală

Ionel Petre: dascălii sunt puși să aleagă între normalitatea vieții de familie și vocația profesională, între crunta realitate și obligația morală

Minivacanța se încheie, iar în aceste cinci zile nu s-a întâmplat nimic care să ducă la stoparea grevei generale din învățământ. Între timp, atât părinții, mai ales cei ai elevilor din anii treminali, cât și guvernanții devin tot mai nerăbdători și insistă ca dascălii să se întoarcă la catedră. Îi pun practic pe protestatari să aleagă între vocația loc și viața de zi cu zi, în care trebuie să-și întrețină și ei familiile, este de părere politicianul Ionel Petre.

„Dascălii noștri care sunt puși în situația de a ieși în stradă pentru o viață decentă, conștienți, totuși, că elevilor nu le face bine. Ei, dascălii sunt puși să aleagă între normalitatea vieții de familie și vocația profesională, între crunta realitate și obligația morală. Peste asta sunt chiar trimiși imperativ la catedra de către întâiul profesor al tarii. Trist!
Trist și o spun din proprie experiență. Am trăit experienta de învața copii să scrie, copii care acum sunt părinți, dar a trebuit să renunț. Am renunțat pentru că salariul de învățător nu acoperea nici pe departe nevoile unui tânăr la început de viață. Așa că vă înțeleg, dragi dascăli! Va înțeleg si vă mulțumesc pentru tot cea ce faceți, pentru viitorul acestei țări și vă doresc să vă fie îndeplinite solicitările, să intrați la clase împliniți și să vă faceți meseria în continuare cu plăcere!”, scrie politicianul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.