You are currently viewing Autoritățile române și bulgare subliniază că nu există niciun risc de sănătate pentru cei care merg pe litoralul Mării Negre

Autoritățile române și bulgare subliniază că nu există niciun risc de sănătate pentru cei care merg pe litoralul Mării Negre

Atât medicii epidemiologi, cât și biologii marini sunt de părere că riscurile de îmbolnăvire pe litoralul românesc după dezastrul ecologic din Ucraina sunt nule.

Distrugerea barajului de pe Nipru săptămâna trecută, care a dus la revărsarea în Marea Neagră a unor substanțe chimice periculoase, alături de zeci de cadavre a unor animale, a alarmat populația din țara noastră.

Presa de la Kiev a scris marți că analizele de laborator au confirmat prezența E. coli și a holerei în apele din apropierea orașului Herson în urma distrugerii barajului Kakhovka, dar nu în concentrații mari, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării. Inspectoratul de Stat pentru Mediu al Ucrainei a precizat că în apă au fost găsite, de asemenea, combustibil și alte substanțe chimice toxice.

Specialiștii din România sunt de părere că riscul ca în țara noastră oamenii să se îmbolnăvească de holeră sau un alt patogen periculos este aproape nul în condițiile în care apa sărată din Marea Neagră va ucide aceste bacterii. Medicii epidemiologi subliniază că nici măcar în Ucraina nu a fost identificat vreun caz de infecție cu holeră.

“Concluzia generală prezentată de specialiști este aceea că, în prezent, după ce au fost colectate toate datele, nu există niciun indiciu care să ridice semne de întrebare, toți parametrii măsurați situându-se în limitele normale pentru această perioadă”, a conchis ministrul Mediului, Mircea Fechet, la finalul unei reuniuni la care au participat autorităţile responsabile de monitorizarea și protecția apelor Mării Negre.

Specialiştii anunţă că vor continua monitorizarea apelor Mării Negre, pentru a depista orice potenţial risc.

“De asemenea, luând în considerare imaginile satelitare prezentate, distanța între gura de vărsare a Niprului și apele teritoriale românești, deplasarea maselor de aer și a curenților marini, temperatura și salinitatea apei, specialiștii preconizează că riscul ca sănătatea oamenilor, a mediului ecosistemelor din acvatic sau calitatea apei de îmbăiere să fie în pericol, este minim. Cu toate acestea, vom continua să monitorizăm în ritm alert toți parametrii și suntem pregătiți să intervenim la cel mai mic semn de pericol”, a adăugat ministrul.

Editor: I.F.A.