You are currently viewing Fostul Spital de Boli Infecțioase, din Târgoviște, va fi dărâmat. În locul său va fi construit un spital modern de pediatrie, anunță președintele CJD, Corneliu Ștefan

Fostul Spital de Boli Infecțioase, din Târgoviște, va fi dărâmat. În locul său va fi construit un spital modern de pediatrie, anunță președintele CJD, Corneliu Ștefan

Pe locația fostului Spital de Boli Infecțioase din centrul municipiului Târgoviște, va fi construit un spital de pediatrie. Anunțul a fost făcut la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a precizat că din actuala clădire nu va mai putea fi păstrat nimic. Șeful administrației județene a dat asigurări că investiția se va materializa în cel mai modern spital pentru copii din Regiunea Sud Muntenia.

„Chiar acum suntem în procedură de achizițiea publică pentru PUZ-ul din zona respectivă, vom scoate la licitație Studiul de Fezabilitate pentru acest spital, suntem în ultima fază cu Ministerul Sănătății, și aici domnul ministru Rafila chiar ne-a dat o mână de ajutor pentru a intra în lista sinteză pe finanțarea BEI. Sper să primim finanțare, valoarea totală a proiectului este de aproape 39 milioane de euro. Consiliul Județean Dâmbovița va realiza Studiul de Fezabilitate și vom construi un spital nou de pediatrie, de la zero. Va fi cel mai modern spital de pediatrie și cel mai nou din Regiunea Sud Muntenia. Va fi ceva similar, în această perioadă, la Craiova, dar mult mai mare, pentru Oltenia va fi un spital de aproape 220 de paturi, noi vorbim de 75 – 80 de paturi, la Târgoviște (…) și tot ce vedeți acolo, vom dărâmanu avem ce să reabilităm, pentru clădirea existentă  am făcut deja un studiu și nu avem ce să păstrăm acolo, deci vom dărâma totul și vom face totul de la zero, nou-nouț”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.