You are currently viewing „Orășelul micilor artiști” își deschide porțile și în această vacanță, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște

„Orășelul micilor artiști” își deschide porțile și în această vacanță, la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște

Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște pregătește o nouă poveste din seria „Orășelul micilor artiști”. Instituția de învățământ va organiza și anul acesta „Școala de vară”, cu sprijinul Asociației de Părinți „Bălașa Doamna.”

Orășelul, aflat la a treia ediție, își va deschide larg porțile pentru micii școlari și anul acesta, în intervalul 21-25 august. Activitățile se vor desfășura zilnic, între orele 8.00 și 13.00. Copiii sunt așteptați cu surprize inedite: ateliere tematice din domeniul muzicii, artelor plastice și arhitecturii, istoriei și literaturii, cinematografiei. Un minunat bal mascat va încheia șirul evenimentelor ce se vor desfășura în acel interval.

Înscrierile se pot face până pe 11 august, completând formularul de aici. Grupul țintă va fi constituit din primii 100 de elevi înscriși. Taxa de participare este de 150 lei.

Profesori coordonatori: Laura-Elena Bălan, telefon 0726264902; Valentina Mileșan; Nicoleta Stancu, telefon 0726152516.

AUTOR: F.S.