Acum o săptămână, prefectul, Claudia Gilia, anunța că echipe mixte vor merge în control, în centrele rezidențiale de asistență socială din județ. Reprezentanții instituțiilor cu atribuții în acest sens aveau ca sarcină să se asigure că beneficiarii primesc servicii de calitate și sunt tratați cu respect. La solicitarea Guvernului, astfel de controale au avut loc în toată țara, pentru ca organele abilitate să se asigure că situația din „azilele groazei” nu se regăsește și în alte locații.
Astăzi, Prefectura Dâmbovița a anunțat rezultatul acțiunilor desfășurate în perioada 10 – 14 iulie 2023, în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și în centrele destinate copiilor. Potrivit unui comunicat remis de instituție, deși au fost aplicate peste 100 de avertismente și 38 de amenzi, nu au fost descoperite deficiențe majore, care să influențeze negativ viața rezidenților din instituțiile de protecție socială.
„Potrivit Registrului Electronic al Serviciilor Sociale, în județul nostru sunt 49 de astfel de centre, cu un număr total de 928 de beneficiari. Centrele au fost verificate de către două comisii mixte, coordonate de către cei doi subprefecți ai județului Dâmbovița și au avut în componență reprezentanți din cadrul următoarelor instituții: Instituția Prefectului, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița.
În urma controalelor au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, din care: 113 avertismente și 38 de amenzi în cuantum de 326,4 mii lei. Nu au fost evidențiate deficiențe majore de natură să impună suspendarea sau închiderea centrelor rezidențialecare au făcut obiectul verificărilor în perioada sus menționată”, se arată în comunicat.
AUTOR: F.S.














