Astăzi vor fi afișate rezultatele probei scrise de la concursul de Titularizare în Învățământ 2023. Proba scrisă a avut loc miercuri, 12 iulie, pentru aproape 32.000 de candidați. Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă. Peste 2.600 de candidați prezenți la concursul de Titularizare 2023 s-au retras după ce au văzut subiectele, iar 26 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Rata de participare a fost de peste 83%, anunță Ministerul Educației.
În contextul situației din învățământul românesc, dascălul dâmbovițean Gabriela Istrate, enumerează mai multe măsuri care ar putea determina creșterea atractivității profesiei didactice în societate.
„Prima schimbare ține de restabilirea autorității profesorilor! Să ne asigurăm că sunt respectați pentru munca lor, compensați rezonabil și nu demonizați! Aceasta nu ar fi singura sau ultima schimbare. Încurajarea profesorilor în dezvoltarea profesională ar fi, de asemenea, important, dar aș începe prin finanțarea cercetării pentru a evalua meritul educației, nu programe pentru a măsura capacitatea elevilor de a face lucruri inutile.
Util ar fi și efortul de a scuti profesorii de sarcini organizatorice și administrative.
Fiindcă, în mod cert, nu vom ajunge nicăieri demonizând profesorii! Nu este un lucru rău că cineva poate trăi decent (nu grozav) predând, suficient pentru a-și permite lucruri normale precum îngrijirea sănătății, vacanțe, studii superioare pentru copiii lor și, eventual, pensionarea. Profesorii muncesc din greu pentru a-și exercita misiunea de predare. Există profesori slab pregătiți, profesori instabili emoțional, profesori subiectivi? Da. Există instrumente care îi protejează? Da. Dar a refuza profesorilor în ansamblu, un statut adecvat rolului lor, pentru că unii profesori nu fac o treabă bună nu este un răspuns rezonabil.
Să ne uităm mai atent ce se întâmplă în jurul nostru! Sunt state mai puternice decât noi care au început să angajeze profesori din sistemul internațional, sau profesori cu o calificare rapidă”, scrie Gabriela Istrate, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S














