În acest weekend, Fundația Internațională de Muzică Gheorghe Zamfir, împreună cu Primăria orașului Găești și Consiliul Județean Dâmbovița, organizează, la Găești, Festivalul Internațional de Nai “Gheorghe Zamfir”.
Aseară, a avut loc conferința de presă ce a marcat deschiderea celei de-a V-a ediții a evenimentului cultural, în prezența unor personalități culturale și politice, locale și naționale. Seara a continuat cu un recital de nai și pian, oferit de studenții Maestrului Gheorghe Zamfir. Evenimentul s-a desfasurat în incinta Centrului Cultural Gheorghe Zamfir din Găești.

Ziua a doua a Festivalului va fi dedicată muzicii pop-simfonice și muzicii clasice, iar spectacolul se va desfasura pe scena din Parcul Central, intrarea fiind liberă. Artiștii invitați să cânte în această seara, de la ora 19.00 vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică Muntenia, sub bagheta Maestrului Dirijor Daniel Jinga.

Aseară, a fost prezentă la deschiderea festivalului și Raluca Turcan, Ministrul Culturii, care și-a exprimat aprecierea pentru acest eveniment de înaltă clasă, desfășurat în județul Dâmbovița.

„La preluarea mandatului de ministru, mi-am propus creșterea accesului la cultură.
Festivalul Internațional de Nai “Gheorghe Zamfir”, dincolo de faptul ca e gândit în jurul personalității lui Gheorghe Zamfir, născut la Găești, aduce muzica și performanța artistică aproape de oameni.
Într-o țară marcată adesea de inechități și de lipsa de apetență pentru valori autentice, întâlnirea atâtor calități intr-o manifestare poate aduce doar un aport pozitiv.
Am regăsit în acest eveniment talent, dăruire, armonie, vivacitate, unitate, nu doar în caldele cuvinte rostite de doamna Elise Stan și de domnul Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București, dar mai ales în recitalurile susținute de naistul sibian de excepție Radu Nechifor și de discipolii marelui maestru, cărora le mulțumesc pentru pasiunea și dedicarea lor!
Îmi doresc ca sentimentul cu care vom rămâne azi, participanții la Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”, să ne însoțească și cu alte ocazii iar oameni din întreaga Românie sa se unească mai mult în jurul unor valori autentice.
Ministerul sprijină acest eveniment, cu siguranță nu pe măsura valorii personalității lui Gheorghe Zamfir și a participanților, însă e un început și cu siguranță o încurajare!
Îmi doresc sa multiplicăm evenimentele culturale ca cel din această seară și în alte comunități care au dat nume de referință culturii române și universale.
Le mulțumesc partenerilor cu care Ministerul Culturii a colaborat: Fundația Internațională de Muzică „Gheorghe Zamfir”, Primaria Orașului Găești, Consiliul Județean Dâmbovița si tuturor partenerilor.
Această zi deosebită a fost surprinsă prin lentila reputatului cineast și fotograf Cristian Radu Nema, singurul fotograf român acreditat pe covorul roșu de la Cannes, căruia îi mulțumim pentru aceste amintiri de neprețuit”, scrie ministrul, pe pagina sa de socializare.


AUTOR: F.S.














