You are currently viewing Liliana Nițu, președinte PMP Dâmbovița: Dâmbovițenii și toți românii s-au săturat să fie mințiți și sărăciți

Liliana Nițu, președinte PMP Dâmbovița: Dâmbovițenii și toți românii s-au săturat să fie mințiți și sărăciți

La finalul săptămânii trecute, a avut loc Conferința de alegeri a organizației Forța Dreptei Dâmbovița. La eveniment au fost prezenți, alături de conducerea locală și națională a partidului FD și reprezentanții formațiunilor politice din alianța Dreapta Unită. Cu acest prilej, președintele PMP, Liliana Nițu a făcut câteva precizări cu privire la obiectivele comune ale Forța Dreptei, USR și PMP dar și la actuala situație socio-economică și repercusiunile ei asupra traiului românilor.

„Sunt onorată ca fac parte din familia Alianța Dreapta Unită -Dâmbovița.
Noi, cei din PMP, alături de prietenii din USR și de cei din Forța Dreptei, avem un singur scop: să luptăm pentru binele dâmbovițenilor, în fiecare localitate din județ.
Trăim vremuri grele, ne-au suprataxat și supraimpozitat, fermierii și transportatorii nu mai rezistă greutăților și protestează de atâtea zile în stradă. Protestează însă multe categorii sociale, pe bună dreptate. Oamenii o duc din ce în ce mai greu, iar fiecare simțim pe propria piele cât de dificil ne este traiul. Plătim mai mult pentru carburanți, pentru mâncare, pentru servicii, în timp ce veniturile noastre sunt mici.
Ce fac guvernanții în tot acest timp? Se mint și ne mint că totul este bine.
Nu este bine!
Este datoria și misiunea noastră să facem opoziție, corect și constructiv, fără atacuri la persoană, dar împotriva măsurilor abuzive ale celor de la putere. Dâmbovițenii și toți românii s-au săturat să fie mințiți și sărăciți.
Ne-au demonstrat pentru a nu știu câta oară că, ori de câte ori au ajuns în fruntea țării, cei de la PSD și PNL și-au pus interesele înaintea celor ale cetățenilor onești, plătitori de taxe și impozite. Nu se mai poate așa! Nu trebuie să mai acceptăm modul dezastruos de guvernare al PSD și PNL.
Cred cu tărie în proiectul Alianța Dreapta Unită.
Cred cu tărie că oamenii buni vor învinge răul din această țară.
Nu spun că e ușor, dar vă garantez că e posibil.
Uniți, cu multă muncă, răbdare și încredere!”, a transmis președintele PMP, filiala Dâmbovița.

AUTOR: F.S.