Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și-a depus, astăzi, oficial, candidatura pentru un nou mandat, împreună cu echipa de candidați PSD pentru Consiliul Local Municipal. I-au fost alături la eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Ionut Vulpescu, colegi de partid, dar și echipa de la primăria Târgoviște.
umărul-Cristian Stan este spijinit nu doar de Partidul Social Democrat dar și de aproape 31 de mii de dâmbovițeni, care au semnat în sprijinul candidaturii sale, la un nou mandat, în fruntea administrației locale dâmbovițene.

„Patru ani în care, așa cum le-a promis târgoviștenilor, timpul s-a măsurat în fapte concrete pentru Daniel Cristian Stan și echipa sa de consilieri locali!
Am fost alături de el și astăzi la depunerea candidaturii pentru un nou mandat la Primăria Târgoviște, așa cum am fost și în 2020.
Sunt sigur că în perioada 2024-2028, alături de echipa sa de consilieri locali, proiectele vor deveni realitate, transformându-se în investiții concrete care schimbă fața reședinței județului nostru. Este un angajament pe care îl va respecta, așa cum a făcut-o și în ultimii ani, iar eu îi voi fi alături”, a transmis, astăzi, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

La rândul său, Corneliu Ștefan își va depune mâine candidatura, pentru un nou mandat în funcția Consiliului Județean Dâmbovița, alături de candidații susținuți de PSD Dâmbovița pentru funcțiile de consilieri județeni.
AUTOR: F.S.














