Deși s-a mutat în Dubai și nu mai face parte din echipa națională de tenis feminin, Sorana Cîrstea a reacționat vehement după ce a fost acuzată că ar fi renunțat la România. Târgovișteanca a ripostat cuvintelor dure ale criticilor, afirmând că nu a încetat niciodată să fie un ambasador al României. Sorana a criticat lipsa de investiții în sportul românesc, având în vedere potențialul acestuia de a face România vizibilă.
„Federațiile sunt la pământ. Bănuiesc că în toate sporturile, pentru că nu am auzit de niciuna care să fie bine. E foarte trist ce se întâmplă și că nu se investește în sport. Mă termină treaba asta, pentru că un sport duce o țară pe niște culmi pe care nimic altceva nu poate să o ducă.
Eu, de exemplu, nu am văzut steaguri decât la meciuri sportive: la tenis, la fotbal, la baschet, la handbal. Cred eu sau sper, cel puțin, că am fost un ambasador frumos al României.
Am fost foarte mult criticată pentru că m-am retras din Cupa Federației, acum cinci sau șase ani, însă eu am explicat că am jucat de la 15 ani în echipa națională. Am simțit că mi-am făcut datoria și am vrut să mă concentrez pe cariera mea.
Și sunt un ambasador al României la fiecare turneu la care mă duc. Chit că joc individual, dar lângă numele meu scrie țara și îmi pun drapelul.
Cred că am lăsat o imagine frumoasă, când a fost vorba despre România. Eu nu am încetat niciodată să reprezint România”, a declarat Sorana Cîrstea, la podcastul jurnalistului Cătălin Oprișan.
AUTOR: F.S














