Nu de mult vă mărturiseam una dintre cele mai de preț convingeri ale mele, aceea că viața are multe calități, însă faptul că este surprinzătoare m-a fascinat întotdeauna. Și tot acum ceva timp vă spuneam că viața este prea scurtă pentru iubiri care te țin cu glastra goală. Ba chiar vă povesteam că acest rând stă scris cu litere mici și cu cerneală neagră pe coala îngălbenită de vreme din mașina mea de scris.

În același articol vorbeam despre nenorocirea de a trăi în așteptare, de a irosi timpul și de a sacrifica oportunități – de cele mai multe ori din cauza fricii. Îmi promiteam atunci că o să continui să aduc în casa mea flori proaspete, să-mi arăt că sunt demnă de iubit, frumos de iubit. Să-mi amintesc despre sufletul meu care, plin de dragoste, n-are nevoie de iubiri care îl țin cu glastra goală.

Nu știu cu exactitate cât de mult timp a trecut de atunci. Haosul din jurul meu a estompat ușor, ușor noțiunea ceasului. Sunt momente în care am impresia că levitez deasupra unui covor înțesat cu probleme, sunt momente în care am impresia că pășesc pe acest covor și că fiecare problemă se agață de gleznele mele, trăgându-mă într-un abis care îmi taie respirația. Îmi tot spun că e doar o perioadă și că mai devreme sau mai târziu lucrurile o să se așeze frumos. Ieri seară am citit o frază care a îmbrăcat sub o altă formă cumulul de sentimente pe care le am vizavi de ultima perioadă – cineva scria: mă consider un om puternic pentru că am continuat să trăiesc atunci când îmi doream să mor.

Și totuși.. ar mai fi ceva.

Indiferent de haosul din spatele ecranului, am reușit întotdeauna să vin în fața dumneavoastră cu gânduri sincere. V-am spus de fiecare dată când lucrurile nu mergeau bine, chiar dacă, poate, uneori nu v-am spus motivele. Am rămas transparentă și de mai bine de patru ani îmi închei fiecare articol cu acele câteva cuvinte pe care le-am găsit dintre cele mai potrivite pentru a mă descrie: “Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște” – chiar și atunci când nu m-am identificat cu nimic, chiar și atunci când totul în jur se prăbușea. Lucrul acesta mă duce cu gândul la o altă convingere pe care o am: aceea că facem, în fiecare zi, artă, aceea că suntem, în fiecare zi, artă. Iar arta nu trebuie să exprime fericire sau tristețe, ea pur și simplu trebuie să te facă să simți.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.