You are currently viewing Urban Titu, la al treilea meci amical din această vară! Mâine, test de verificare cu Recolta Gura Șuții

Urban Titu, la al treilea meci amical din această vară! Mâine, test de verificare cu Recolta Gura Șuții

Urban Titu va susține un nou test de verificare. Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 10.00, la baza sportivă de la Hagioaica, divizionara C va întâlni Recolta Gura Șuții, în cel de-al treilea amical al verii, după cele cu Săgeata Braniștea și Chindia Târgoviște.

Tot în această vară, Urban a mai disputat două meciuri în faza Regională a Cupei României, unde a înregistrat o victorie (10-2 cu CSL Nanov) și o înfrângere (1-2 cu ACS Lupii Profa).

În partida de mâine, antrenorul Marius Rotaru va folosi, la fel ca în primele teste de verificare, mai mulți jucători aflați în probe. De asemenea, la finalul meciului, staff-ul tehnic va definitiva în cea mai mare parte lotul de jucători pe care Urban Titu va miza în noul sezon competițional.

Săptămâna viitoare, vineri, 2 august, de la ora 18.30, Urban Titu are programat un nou meci amical, tot la Hagioaica, în compania prahovenilor de la CSO Băicoi.

M.I.