You are currently viewing Voleibalistele de la CSM Târgoviște au încheiat printr-o înfrângere ultimul meci din turul campionatului

Voleibalistele de la CSM Târgoviște au încheiat printr-o înfrângere ultimul meci din turul campionatului

Echipa de volei feminin CSM Târgoviște a încheiat printr-o înfrângere ultimul meci din turul campionatului. Marți seara, pe teren străin, dâmbovițencele au cedat cu 0-3 (25-27, 19-25, 17-25), disputa cu CSM Lugoj, o altă din România calificată optimile de finale ale Challenge Cup, la fel ca gruparea dâmbovițeană.

Deși târgoviștencele au intrat pe teren cu dorința de a obține un rezultat pozitiv, adversarele au reușit să domine jocul de la un capăt la altul, impunându-se în fiecare dintre cele trei seturi.

Primul set a fost echilibrat în debut, însă pe măsură ce meciul a avansat, CSM Lugoj a câștigat teren și a reușit să se desprindă. În seturile următoare, deși dâmbovițencele au încercat să revină în joc, diferența de pe tabelă a rămas în favoarea gazdelor, care și-au menținut ritmul și au gestionat bine momentele importante.

Marcatoarele Târgoviștei au fost M. Schlegel 10 p, A. Malesivic 9, R. Wagoner 6, A. Owokoniran 5, L. Milojevic 4 și M. Taylor 4.

În urma eșecului cu CSM Lugoj, dâmbovițencele au încheiat prima parte a campionatului pe locul 6, cu doar 13 puncte. În primul etapă din returul Diviziei A1, CSM Târgoviște va înfrunta, în deplasare, pe CSM București.

M.I.