You are currently viewing PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale vor elabora un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale vor elabora un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului

În urma consultărilor informale ale președintelui Dan cu partidele și grupul minorităților, Administrația Prezidențială a emis un comunicat de presă în care arată că, în paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, va fi elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul guvern.

Pentru acest obiectiv, PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care va avea prima ședință joi, de la ora 15. Din partea Președinției vor participa Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.

În cadrul consultărilor informale desfășurate astăzi la Palatul Cotroceni, convocate de Președintele României, Nicușor Dan, delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale – au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile.

În acest sens, la inițiativa Președintelui României, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv.

Pentru acest obiectiv, partidele menționate și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care își va desfășura prima ședință joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. La întâlnirile acestui grup de lucru, din partea Administrației Prezidențiale vor participa domnii Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.

La consultările informale de la Palatul Cotroceni, au fost prezenți și reprezentanții POT și parlamentarii neafiliați, AUR și SOS România refuzând să ia parte la discuții”, scrie în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Editor: IFA