Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla, a fost prezent, astăzi, la Moreni unde, alături de Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, de primarul, Gabriel Purcaru, și de oficialități județene și locale, a inaugurat noua creșă din municipiul dâmbovițean. Unitatea de învățământ preșcolar are o capacitate minimă de 70 de locuri și dispune de săli de joacă, dormitoare, bucătărie și spălătorie proprie, o sală pentru festivități, un cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber, iar energia necesară va fi asigurată parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice.

Investiția a fost realizată prin Programul Guvernamental de construire creșe „Sfânta Ana” cu finanțare de la Uniunea Europeană de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții și are o valoare de 19.406.636,47 lei.

„Este un proiect important, implementat cu sprijin guvernamental, care răspunde nevoilor tot mai mari ale comunității locale.
Aici vor fi primiți 70 de copii, care vor beneficia de condiții moderne, sigure și prietenoase pentru o dezvoltare armonioasă, încă din primii ani de viață.
Această investiție reprezintă un pas concret în sprijinirea familiilor tinere din județ și în construirea unui sistem educațional adaptat nevoilor actuale”, precizează președintele CJD, Corneliu Ștefan.

„Creșa nu este doar o clădire nouă, ci un simbol al grijii, al educației timpurii de calitate și al investiției în viitor. Trebuie să fie un mediu sigur, primitor și stimulativ, unde cei mici vor putea să se dezvolte armonios, să exploreze, să învețe prin joacă și să-și construiască primele legături cu lumea din jur.
Cred cu tărie că fiecare copil merită un început bun în viață, iar această investiție este un pas concret în această direcție!
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect!”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase.


AUTOR: F.S.

















