Majestatea Sa, Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Trinity College, cea mai importantă universitate din Irlanda, fondată în anul 1592. Rectorul universității (Provost), profesor dr. Linda Doyle, și profesor dr. Emma Stokes, vicepreședinta pentru Relații internaționale, au fost gazdele oaspeților regali. La vizită au luat parte membri ai corpului academic român din cadrul universității: profesorul Radu Dimitriu, profesoara Alina Cosma și profesorul Emanuel Coman. Au luat parte la vizită, de asemenea, studenți români ai universității. La vizită a fost prezent ambasadorul României, dl Laurențiu Ștefan, și profesorul Antonio Dan-Șuteu, prorectorul UNAp. În a doua parte a vizitei, Majestatea Sa și Principele Radu au vizitat Examination Hall (construit în 1786), Trinity Chapel (1798) și Biblioteca Veche (1732).
În cursul serii, la Palmerstown House din Dublin, ambasadorul Laurențiu Ștefan a oferit o recepție în onoarea Custodelui Coroanei și a Principelui Consort. La recepție au participat membri ai Ambasadei României și ai Ambasadei Republicii Moldova, senatori și deputați din Parlamentul Irlandei, ambasadori străini acreditați în Republica Irlanda, numeroși membri ai comunității românești, personalități ale societății civile din Irlanda. Au fost intonate Imnul de Stat al României, Imnul Regal român și Imnul de Stat al Irlandei. A luat cuvântul ambasadorul României și apoi rostit un cuvânt de mulțumire Majestatea Sa. Seara s-a bucurat de prezența unor artiști lirici români și irlandezi, precum și de o frumoasă expoziție de straie populare românești și o expoziție dedicată Reginei Maria a României, la 150 de ani de la naștere.














