You are currently viewing BNR avertizează că rata anuală a inflației va crește considerabil

BNR avertizează că rata anuală a inflației va crește considerabil

Banca Națională a României avertizează, în urma ședinței de politică monetară în care a decis menținerea dobânzii de referință la nivelul de 6,50% pe an, că rata anuală a inflației “va crește considerabil” în următoarele luni, “sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA și a accizelor”.

BNR arată și că pachetul de măsuri fiscal-bugetare ce va fi introdus de guvern va intensifica presiunile dezinflaționiste pe termen lung, în principal prin efectele exercitate asupra cererii, “și să susțină o corecție relativ rapidă și consistentă a deficitului de cont curent, cu implicații favorabile asupra costurilor de finanțare a economiei și asupra comportamentului cursului de schimb al leului, inclusiv în perspectivă”.

Rata anuală a inflației s-a menținut în aprilie 2025 la 4,8% și a crescut în mai la 5,5%, influențată nu numai de prețurile fructelor și legumelor de primăvară, dar și de creșterea euro, care a majorat (în lei) chiriile și abonamentele de telefonie mobilă. Avansul față de trimestrul I 2025, mai arată BNR, “este rezultanta continuării accelerării creșterii prețurilor alimentelor și energiei, care a devansat consistent ca impact noile scăderi de dinamică consemnate pe segmentele combustibili și produse din tutun”.

,,Absorbția și utilizarea fondurilor europene sunt esențiale pentru contrabalansarea parțială a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictelor geopolitice/comerciale,” au transmis oficialii BNR.

EDITOR: Ifa