You are currently viewing LUCRĂRILE DE REABILITARE ȘI MODERNIZARE DIN PIAȚA TRICOLORULUI AU FOST FINALIZATE

LUCRĂRILE DE REABILITARE ȘI MODERNIZARE DIN PIAȚA TRICOLORULUI AU FOST FINALIZATE

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a anunțat în această seară, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că lucrările de reabilitare și modernizare din Piața Tricolorului au luat sfârșit.
Investiție a Administrației Publice Locale Târgoviștene, aceasta are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei, suportată din bugetul local. Proiectul a debutat în vara anului trecut, este finalizat în proporție de 99% și este constituit din multiple investiții precum noul paviment din granit, iluminatul public, montarea unor bănci noi, refacerea spațiilor verzi.
Conform spuselor edilului, această investiție este numai începutul unei etape de modernizare a municipiului fără precedent. Pe lângă acestea, sunt în proces de reabilitare și Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției, alte două zone de promenadă foarte importante.
AUTOR: Miruna Lunescu