You are currently viewing Vladimir Putin nu acceptă ideea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina

Vladimir Putin nu acceptă ideea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina

Vladimir Putin a avut, vineri, o replică foarte dură la decizia Coaliției de Voință cu privire la trupele care vor fi trimise în Ucraina pentru menținerea păcii, în eventualitatea unui acord de pace.

Liderul de la Kremlin a spus că orice trupe străine desfășurate în Ucraina înainte de semnarea unui acord de pace vor fi considerate “ținte legitime”.

Dacă apar trupe acolo, mai ales acum, cât timp luptele sunt în desfășurare, presupunem că vor fi ținte legitime“, a transmis Putin de la Forumul Economic din Vladivostok.

Acesta a respins, de asemenea, ideea existenței unor forțe de menținere a păcii în Ucraina chiar și după un acord final de pace, spunând că “nimeni nu ar trebui să se îndoiască” de faptul că Moscova va respecta un astfel de acord.

De asemenea, a afirmat că vor fi necesare garanții de securitate atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina.

Încă de la declanșarea războiului din Ucraina, din februarie 2022, Rusia a susţinut că unul dintre motivele pentru care a invadat această ţară era reprezentat de posibilitatea admiterii Kievului în NATO.

Editor: IFA