Victor Micula, fiul lui Viorel Micula, a fost condamnat, miercuri, la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale MAI şi alte infracţiuni informatice. Decizia nu este definitivă, scrie publicația locală ebihoreanul.
Procesul a fost inițiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care l-a inculpat pe Victor Micula pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi două fapte de acces ilegal la un sistem informatic.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată patru poliţişti, toţi agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea: Ovidiu Vaida, Claudiu Rengle, Camelia Erdei şi Alin Claudiu Zanca.
Camelia Erdei este acuzată că i-a dat informaţii, dar şi că l-a lăsat să acceseze personal baza de date a MAI, în timp ce Alin Zanca şi Claudiu Rengle, ultimul pensionat între timp, sunt acuzaţi că au abuzat de funcţii şi nu i-au dat amendă atunci când Micula a intrat cu mașina pe o stradă pietonală din oraș.
În mai 2024, Victor Micula a fost condamnat definitiv la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Oradea, pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Concret, omul de afaceri este acuzat că, în 2019, în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, a tras pe un pod din Oradea cu o puşcă letală semiautomată și a cumpărat 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro.
Judecătorii au anulat suspendarea în acest caz. Astfel, prin decizia de miercuri la Tribunal, a rezultat o pedeapsă finală de 3 ani și o lună de închisoare cu în regim de detenție, plus interzicerea unor drepturi civile pentru 2 ani. Decizia nu este definitivă.
Editor: IFA














