You are currently viewing Un elev de 12 ani din Maramureș a făcut infarct la terminarea orelor

Un elev de 12 ani din Maramureș a făcut infarct la terminarea orelor

Un elev în vârstă de 12 ani a suferit un infarct chiar la finalul orelor de curs și, în ciuda eforturilor medicilor, a fost declarat decedat, vineri, 12 septembrie, la Școala Generală din localitatea Băița de Sub Codru, județul Maramureș.

Copilul, în vârstă de 12 ani, fiul secretarei școlii, a leșinat în fața unității de învățământ, în timp ce își aștepta mama, pentru a merge împreună acasă, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Încă de dimineață, băiatul spusese că nu se simte bine, dar a decis să rămână la școală.

După ora de sport, el a încercat să-și sune mama, pentru a-i spune că starea sa de agravează, dar nu a mai apucat și a căzut la pământ.

La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD – EPA de la Fărcașa și TIM-ul de la Baia Mare – care l-au găsit inconștient și în stop cardio-respirator. A fost chemat și elicopterul SMURD de la Jibou.

Medicii au aplicat manevre de resuscitare timp de aproape o oră, însă eforturile lor au fost zadarnice. Elevul nu a mai putut fi salvat, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările tragediei, iar rezultatele necropsiei urmează să clarifice cauza exactă a morții.

Editor: IFA