În contextul derulării programului național „Săptămâna verde”, jandarmii dâmbovițeni au desfășurat luni, 20 octombrie, o serie de sesiuni preventiv-educative dedicate elevilor.
Aceste acțiuni au avut loc la Școala Gimnazială „Elena Donici Cantacuzino” din orașul Pucioasa și au avut scopul de a preveni comportamentele violente prin formarea unei conduite civice responsabile în rândul elevilor.
Totodată, participanților le-au fost prezentate principalele fapte contravenționale și infracționale care pot fi comise de minori, precum și consecințele legale, sociale și morale ale unor comportamente antisociale.
Fiind o activitate interactivă, cei peste 100 de elevi au manifestat interes prin implicarea activă în discuții, oferindu-le oportunitatea de a identifica modalități de prevenire a conflictelor, precum și de gestionare a emoțiilor în situații tensionate.
Asemenea activități, cu caracter preventiv-educativ, vor fi desfășurate de jandarmii dâmboviţeni şi în alte instituții de învățământ din județul nostru.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul














