You are currently viewing Audiențe acordate de reprezentantul instituției Avocatul Poporului, la Târgoviște, pe 3 decembrie

Audiențe acordate de reprezentantul instituției Avocatul Poporului, la Târgoviște, pe 3 decembrie

Cetățenii din județul Dâmbovița vor putea discuta direct cu reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești, care va fi prezent la Târgoviște miercuri, 3 decembrie 2025, între orele 10:00 și 14:00.

Întâlnirile vor avea loc în noua locație a Consiliului Județean Dâmbovița, situată pe strada Lt. Stancu Ion, nr. 35, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice a Universității „Valahia” (în spatele Pieței 1 Mai, vis-a-vis de Decathlon), în spațiul pus la dispoziție special pentru această activitate.

Audiențele și depunerea petițiilor se realizează gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru o desfășurare eficientă, persoanele interesate sunt rugate să prezinte o cerere care să descrie pe scurt problema sesizată și, dacă este cazul, documente justificative în copie.

Relații suplimentare pot fi obținute la Biroul Teritorial Ploiești, la numărul de telefon 0244 – 593 227, sau prin corespondență electronică la adresa [email protected].

Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă, având misiunea de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor în relația acestora cu autoritățile publice.

AUTOR: F.S.