Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, un mare susținător al turismului românesc în general și al celui dâmbovițean în special, mai ales în Stațiunea Turistică Peștera-Padina, este revoltat de faptul că nu am reușit, până acum, să avem, aici, măcar o pârtie de ski precum și pentru că transportul pe cablu este aproape inexistent însă extrem de scump în comparație cu alte stațiuni din Austria sau Italia:
370 lei pentru #Telecabina Bușteni-Babele-Peștera ; dus-întors o familie cu doi copii, adică 77 de Euro! 🙁
Mi-am amintit fără să vreau de Ischgl, de Zermatt, de Davos sau de Val Gardena. Sunt repere de bună practică pe harta schiului european și sper că pe această hartă vor fi marcate și Stațiunea Turistică Bușteni sau Peștera-Padina. Mă tem totuși că la speranța de viață din România…eu nu mai prind! 🙂
Cum este la ei cu transportul pe cablu?
În Stațiunile din Alpi, în timpul verii toate instalațiile de transport pe cablu sunt gratuite dacă ești cazat în zonă. Asta ca urmare a parteneriatelor dintre hotelieri, administratorii pârtiilor și a instalațiilor pe cabluri și desigur Primăria locală.
Adevăratul business se face iarna, când pârtiile sunt pline de turiști și prețurile pe măsură. Numai că în acele câteva luni de iarnă, drumurile de acces spre Stațiunile montane sunt perfect întreținute ca pe timp de vară. Nu sunt diferențe dacă ninge abundent sau dacă este soare; drumul este perfect! Mai punem și sute de km de pârtii de ski impecabile și succesul este asigurat.
Cum este la noi?
La noi nu este.

Până ce va fi, Stațiunea Peștera-Padina, cu Vârful Omu, Babele și Sfinxul rămâne unica stațiune de interes național fără nicio pârtie de schi.
Era să uit: 27 septembrie este Ziua Mondială a Tusimului. Am o bănuială că atât turiștii cât și cei din HoReCa, așteaptă cu nerăbdare această zi !, a transmis Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.















