Concluziile unuia dintre cele mai importante studii din ultima sută de ani, „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor” – lucrare coordonată de reputatul psiholog Daniel David aduc în atenție adevăruri ușor incomode.
Daniel David este socotit unul dintre cei mai buni psihologi din România, predă la Universitatea Babes Bolyai,la Icahn School of Medicine din Mount Sinai, New York, în Statele Unite și este director de cercetare la Albert Ellis Institute, în Statele Unite. Este președintele Asociației Psihologilor din România.
Studiul atinge teme variate, de la cele patru caracteristici fundamentale ale românilor ca popor și felul în care ele ne împiedică să ne atingem potențialul și să aparținem cu adevărat Europei Unite, la ce au de făcut liderii din organizații pentru a obține performanță; de la cum ne comportăm între noi și de ce tindem să ne desconsiderăm liderii, până la acea calitate fundamentală pe care trebuie să o cultivăm ca să reușim, ca indivizi și ca popor.
Comparativ cu spațiul vestic, în care sunt fundamentate două valori principale – individ autonom și descentralizarea puterii, profilul general al țării noastre este încă un profil dominat de individul colectivist și de concentrarea puterii. Cele două valori sunt, așadar, nu diferite, ci în opoziție. Apare o problemă majoră fiindcă aproape toate instituțiile sociale, economice, din educație, pe care trebuie să le importăm prin diverse directive europene în România se bazează pe acel for cultural vestic, al individului autonom și al descentralizării puterii.
În al doilea rând, avem tendința să vedem schimbarea și viitorul mai degrabă ca pe un pericol,o amenințare, și mai puțin ca pe o oportunitate de învățare, de dezvoltare. Acest blocaj nu stimulează schimbări de paradigmă, nu ne dă voie să ne dezvoltăm propriul potențial.
O altă caracteristică a românilor surprinsă în cadrul studiului mai sus menționat este obișnuința de a controla comportamentul social prin pedepse. De foarte multe ori vânăm greșeli, fie cu rol preventiv, fie cu rol corectiv.
Se vorbește tot mai des în ultima perioadă de un proiect de țară care poate accelera schimbarea unei Românii aflate într-o zonă sensibilă a unei tranziții fără sfârșit.
Realitatea ne confirmă că , în foarte multe situații, în zonele de putere ne conduc oamenii care au fost tinerii comuniști sau tinerii cu mentalitate comunistă, aflați acum în plină activitate și în poziții de putere. O soluție poate veni prin acest proiect de țară, prin stimularea vectorilor de schimbare, inovare, sau, în timp, ca milenalii să devină dominanți și să se schimbe în mod natural paradigma.
De ce avem tendința să pedepsim oamenii performanți?
Un experiment desfășurat în cadrul studiului mai sus menționat a pus față în față două eșantioane – un grup de români și un grup de americani, cărora li s-a studiat comportamentul în timpul unor sarcini. Subiecții trebuiau să colaboreze unii cu alții și, în funcție de performanță, puteau să obțină recompense financiare.
Cum se comportă eșantionul american? Observau între ei în timpul sarcinilor care este cel mai performant în grup. Atât membrii grupului, cât și liderii care apăreau în timpul jocului, îi susțineau pe cei mai buni, în ideea că, câștigul lor se întoarce ca un câștig al grupului. Liderul îl încuraja pe cel performant, încuraja diferențierea. Ce făceau cei mai puțin performanți? Nu erau pedepsiți, dar fie nu primeau aceeași recompensă, fie li se retrăgea din recompensă. Se crea o cultură în care oamenii înțelegeau că ai acces la recompensă prin performanță.
Cum a funcționat eșantionul românesc? Cum apărea careva care era mai performant și se diferenția, atât membrii grupului, cât și liderii, îl trăgeau înapoi, îl sabotau, îl pedepseau. În cultura colectivistă, nimeni nu iese din rând fără acordul șefului, diferențierea nu este încurajată, autonomia nu este apreciată. Liderii, de teama de a-și strica relațiile bilaterale cu ceilalți, acordau recompensele lideri într-o manieră nediferențiatoare, -indiferent cât de performant erai, toți primeau aceeași recompensă. E un experiment care arată cum funcționează, uneori, o cultură colectivistă care nu susține diferențierea individului autonom, neînțelegând că succesul unuia din grupul nostru se întoarce, într-o oarecare formă, spre toți.

Din păcate, avem o discrepanță foarte mare, atât intraindividuală, cât și interindividuală, între cum suntem față de cum ne credem și cum ne proiectăm.
Avem un profil care se caracterizează prin instabilitate emoțională mare, pentru că în curricula școlară învățăm orice, numai despre cunoașterea și managementul emotional, nu. Foarte des suntem agresivi, nu știm să gestionăm conflicte, suntem suspicioși, introverți.Suntem atotsuficienți, ne supraevaluăm, suntem rezistenți la schimbare, rezistenți la învățare.Nu știm să echilibrăm sau să confruntăm partea negativă, ci facem eforturi repetate să o acoperim cu exagerarea pozitivului. Și, fiindcă acoperim negativul cu elemente pozitive, când cineva ne critică suntem extrem de sensibili. Acea critică este periculoasă fiindcă ne poate distruge construcția pozitivă și poate arăta ceea ce am încercat să ascundem prin exagerarea pozitivului. Suntem extrem de vulnerabili la critică. Nu stim să acceptăm critica, să o confruntăm, poate să învățăm din ea, să schimbam aspectele negative. Încă de mici suntem învățați să sancționăm greșeala și nu o folosim în scop didactic, ca prilej de învățare.
Avem în față provocarea de a conține și modela noua generație, cea a milenialilor, o generație aparte. Generația milenialilor este cea mai inteligentă, statistic vorbind. Coeficientul de inteligeță a crescut în cadrul fiecarei generații, începând cu baby boomers, generația X, generația milenialilor. Noi, însă,încercăm să îi înghesuim în tiparele pe care noi le cunoaștem, îi școlim exact cum făceam demult, – le dăm în primul rând cunoștințe, conținut plictisitor și interminabil, nu le dăm cunoștințe plus modalitatea lor de generare, nu le dezvoltăm gândirea critică. Cunoștințele sunt azi foarte accesibile. Adolescenții spun ca școala e plictisitoare: de ce să stau să te ascult spunând niște lucruri pe care le găsesc la un click pe telefon sau un click pe computer? Învață-mă cum să separ și cum să găsesc, din zona asta publică a cunoașterii, știința. Cum să separ cunoașterea de pseudo-cunoaștere, de fake news. Nu știm să îi ajutăm să facă asta. Există, astfel, riscul ca acest potențial de inteligență să nu-și găsească locul pentru a se exprima.
Așadar, de ce ar avea nevoie România de ședințe de terapie?
În general, România nu are probleme psihologice mai mari decât SUA sau alte țări ale spațiului vestic. Are însă o insatisfacție existențială exprimată prin dominanța emoțiilor negative și a unui nivel mai scăzut de fericire în raport cu țările vestice,insatisfacție ce derivă din multiplele discrepanțe cu care avem de-a face. În primul rând, avem discrepanța dintre cum suntem și cum credem că suntem. Apoi, avem o stimă de sine negativă pe care, în loc să o înfruntăm și să o schimbăm, o negăm/atenuăm/compensăm, ceea ce generează o încredere în sine mai puțin stabilă. Avem un potențial intelectual (de inteligență/creativitate) similar popoarelor vestice, dar din cauza instituțiilor sociale slabe nu reușim să-l valorificăm (astfel că nu excelăm în competițiile educaționale și de inovație internaționale). Pentru a reduce stresul indus de aceste discrepanțe multiple apelăm la mecanisme defensive, ceea ce ne face reactivi la critică, și mai puțin deschiși spre a analiza rațional și non-defensiv realitatea așa cum este aceasta.
Dacă am învăța să avem încredere unii în ceilalți, atunci am coopera mai bine (ex. susținîndu-i/promovîndu-i, nu blocîndu-i pe cei mai buni dintre noi, pentru că succesul lor este succesul tuturor) și am putea astfel construi instituțiile sociale moderne care să ne utilizeze apoi potențialul intelectual bun, cu impact pozitiv asupra competitivității țării și a calității vieții oamenilor.

Violeta Constantin

Psihoterapeut cuplu și familie, asistent social principal