Unul dintre beneficiile rețelelor de socializare, dacă se poate numi beneficiu, este că aproape zilnic descoperi tot felul de personaje și te bucuri că ai rămas normal. Ți-i arată pe unii exact așa cum sunt ei, indiferent de cât de mult pozează în altceva. Bine, ăia care pozează, dar sunt mulți care nici măcar nu se mai obosesc.

Și găsești printre ei, tot fel de ciudați, despre care ai putea jura că nu și-au luat pastilele de dimineață.

O categorie aparte e haterul posomorât.

Îl știți voi, ăla care se simte marginalizat de societate, care le știe pe toate, el fiind o specie superioară, care e incoruptibil, toată viața lui fiind condus doar de principii sănătoase, care-și face multe conturi false și își dă like-uri sau își scrie comentarii elogioase la propriile postări. Probabil dacă n-ar avea vreo două coaste, singur și-ar face și sex oral.

Evident, toți ceilalți sunt fie proști, fie hoți, fie nerecunoscători, dacă vreodată au avut privilegiul să fie prin preajma luceafărului vieții.

Scopul lui este să devină cunoscut, băgând-se în seamă cu toată lumea, postând, comentând, distribuind, implicându-se activ în orice. Eventual te și ceartă dacă nu îi răspunzi, deși nu ai schimbat vreodată două vorbe cu el. Pentru treaba asta, mediul on line îi oferă perspective nebănuite.

Dacă îl iei la bani mărunți, însă și ai câteva ore să i le dedici pentru a te documenta, constați, fără să te mire neapărat, că omul are atâta timp pentru că n-are servici, că a fost dat afară de peste tot fiindcă era un inadaptat, că la testările psihice pretindea că e mai deștept ca examinatorul, dar dacă îi arătai 5 degete, se tăvălea pe jos de râs, semn de sănătate mentală solidă, că de fapt nemulțumirea lui pleacă de la faptul că, odată, cândva, i-a eșuat un trafic de influență, dorind și el, micuțul o slujbă la stat, că gramatica pentru el e limbă străină, iar logica e materie interzisă, că cercul lui de cunoscuți (că prieteni n-are) e compus din tot felul de ciudați, ca el.

Ei, atunci realizezi că tu ești bine.
Ești bine că ai toate țiglele pe casă și ești înconjurat de oameni normali. Nu perfecți, dar normali.

N-am psihiatri printre prieteni să-i pot întreba, dar cred că tipul ăsta de individ dezvoltă o simptomatologie care poartă numele doctorului care, probabil a descoperit-o. Cert este că orice se poate repara, dar când cutiuța e stricată, e nasol. Nasol rău.

Și atunci, după ce te-ai lămurit cu sandilăul, n-ai altceva de făcut, decât, vorba lui Vanghelie, să îl ejaculezi. Block (eventual, din nou, că omul e insistent) și du-te, băiat în lumea ta posomorâtă! a transmis pe pagina personală de socializare avocatul Gabriel Cioacă.