Sâmbătă, 23 mai 2026, în județul Dâmbovița, va avea loc evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor”, prilej cu care iubitorii de istorie și artă sunt invitați să descopere expozițiile muzeelor.
Astfel, în intervalul orar 18:00 – 24:00, cei interesați pot vizita, gratuit, expozițiile permanente ale următoarelor muzee:
• Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie
• Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”. Din motive de siguranță pentru public, accesul în Turnul Chindiei va fi permis doar până la ora 20:30.
• Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești
• Muzeul de Artă
• Muzeul de Istorie
• Muzeul Evoluției Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
• Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”
• Muzeul „Vasile Blendea”
• Muzeul „Casa Romanţei”
• Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni
• Ansamblul Brâncovenesc – Potlogi
Iar în intervalul orar 18:00 – 22:00, vor putea fi vizitate, tot gratuit, urmatoarele muzee:
• Casa – Atelier ”Gabriel Popescu” – Vulcana Pandele
• Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”
• Muzeul de Etnografie Pucioasa
• Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
În incinta Ansamblului Monumental Curtea Domnească, începând cu ora 20:00, Corul Vivo din Târgoviște, condus de dirjor prof. Bogdan Matei, va oferi publicului un moment artistic plin de sensibilitate, emoție și rafinament muzical.
În cadrul evenimentului, va putea fi vizitat și Muzeul Național al Poliției Române din Târgoviște.














