Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit, în perioada 7–8 mai 2026, cea de-a XXII-a ediție a Sesiunii Anuale de Comunicări Științifice Studențești, organizată de Facultatea de Drept și Științe Administrative, în parteneriat cu instituții academice și europene.
Evenimentul, desfășurat sub tema „Norme, valori și repere contemporane în societatea românească”, a reunit studenți interesați de cercetarea științifică și dialogul interdisciplinar. Programul a inclus, pe lângă prezentarea lucrărilor, un proces simulat și tradiționalul teatru forum, activități care au oferit participanților oportunitatea de a îmbina rigoarea juridică cu creativitatea și dezbaterea interactivă.
„În cadrul acestei prestigioase manifestări academice au fost organizate, de asemenea, un proces simulat și tradiționalul teatru forum, activități care au oferit participanților oportunitatea de a îmbina rigoarea juridică și reflecția academică cu spiritul critic, creativitatea și dialogul interactiv”, a transmis Claudia Gilia, președintele Senatului Universității „Valahia”.
Aceasta a evidențiat implicarea studenților și nivelul lucrărilor prezentate care au pus în valoare spiritul academic și reflecția critică.
„Sunt mândră de studenții noștri, care au demonstrat, prin implicare, profesionalism și creativitate, pasiune pentru cercetarea științifică și pentru dialogul academic autentic”, a precizat Claudia Gilia.

AUTOR: F.S.














