You are currently viewing Ceata lui Zâmbilici a adus bucuria copilăriei la Iedera

Ceata lui Zâmbilici a adus bucuria copilăriei la Iedera

Comuna Iedera a sărbătorit în avans Ziua Internațională a Copilului printr-un eveniment care a adus împreună copii, părinți și bunici într-o atmosferă plină de veselie și energie.

Manifestarea a avut loc duminică, în Parcul Central de la Școala Gimnazială Iedera, unde cei mici au fost întâmpinați de „Ceata lui Zâmbilici”, protagonista unei după-amiezi dedicate jocului, distracției și copilăriei. Muzica, activitățile interactive, personajele îndrăgite și surprizele pregătite de organizatori au transformat spațiul într-un adevărat tărâm al bucuriei, iar copiii s-au bucurat de fiecare moment petrecut alături de prieteni și familie.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Iedera, la inițiativa primarului Cristian Stoica, și a făcut parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Copilului.

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, edilul comunei a transmis și un mesaj adresat celor mai tineri locuitori ai comunei.

Dragi copii, astăzi este despre voi, despre zâmbete sincere, vise mari și bucuria de a descoperi lumea în fiecare zi. De 1 Iunie, vă doresc să creșteți frumos, cu încredere, iubire și cât mai multe motive de fericire. Sunteți speranța și viitorul comunității noastre!”, a transmis primarul Cristian Stoica.

Acesta le-a urat tuturor copiilor „La mulți ani”, subliniind importanța lor pentru viitorul comunității.

Evenimentul de la Iedera a adus încă o dată în prim-plan bucuria simplă a copilăriei, demonstrând că cele mai frumoase sărbători sunt cele în care zâmbetele copiilor devin centrul întregii comunități.

AUTOR: F.S.