You are currently viewing Una dintre cele mai spectaculoase tradiții românești, sărbătorită la Uliești prin Festivalul Călușului

Una dintre cele mai spectaculoase tradiții românești, sărbătorită la Uliești prin Festivalul Călușului

Puține obiceiuri populare reușesc să îmbine atât de spectaculos dansul, muzica și simbolurile identității românești precum Călușul. Considerat una dintre cele mai valoroase tradiții păstrate de-a lungul generațiilor, acest obicei continuă să adune comunitățile în jurul valorilor autentice și al respectului pentru patrimoniul cultural.

Festivalul Călușului de la Uliești a reunit, și în acest an, iubitori ai folclorului și ai tradițiilor populare, oferind publicului un adevărat spectacol al costumelor, dansurilor și obiceiurilor transmise din generație în generație.

Printre participanți s-a aflat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a subliniat importanța păstrării și promovării tradițiilor locale.

„Am fost prezent la Festivalul Călușului de la Uliești, o comunitate care păstrează tradițiile și le duce mai departe cu grijă și dedicare. Călușarii au oferit un spectacol impresionant, arătând încă o dată frumusețea acestui obicei transmis din generație în generație”, a precizat președintele CJD.

Acesta i-a felicitat pe organizatori și pe participanți pentru implicarea în păstrarea patrimoniului cultural, apreciind că astfel de manifestări demonstrează faptul că tradițiile continuă să ocupe un loc important în viața comunităților din județul Dâmbovița.

AUTOR: F.S.