You are currently viewing Pătru Constantin și Ion Silviu Udrescu, validați la conducerea organizațiilor PSD din Tătărani și Cândești

Pătru Constantin și Ion Silviu Udrescu, validați la conducerea organizațiilor PSD din Tătărani și Cândești

Organizațiile locale PSD din Tătărani și Cândești și-au ales noile structuri de conducere, în cadrul conferințelor de alegeri desfășurate în prezența președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și a reprezentanților organizației județene.

Potrivit liderului social-democrat, întâlnirile au fost dedicate atât evaluării activității politice și administrative desfășurate la nivel local, cât și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, în perspectiva viitoarelor alegeri.

La Tătărani, Pătru Constantin a fost reales în funcția de președinte al organizației locale PSD. Corneliu Ștefan a apreciat activitatea acestuia, subliniind că, în cele șase mandate de primar, a demonstrat că merită încrederea colegilor și a locuitorilor comunei.

La Cândești, membrii organizației l-au ales în funcția de președinte pe Ion Silviu Udrescu. Liderul PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru noua conducere și a declarat că își dorește consolidarea organizației în perspectiva alegerilor locale din 2028.

„Îl asigur de tot sprijinul nostru și sunt convins că vom lucra în echipă, deoarece este nevoie de o schimbare la alegerile locale din 2028”, a transmis Corneliu Ștefan.

La final, președintele PSD Dâmbovița i-a felicitat pe cei doi lideri aleși și a reafirmat obiectivul organizației județene de a consolida structurile locale și de a continua proiectele de dezvoltare în comunitățile din județ.

„Ne continuăm activitatea cu responsabilitate, pentru organizații unite și echipe pregătite să dezvolte județul Dâmbovița”, a transmis Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.