You are currently viewing VALEA VOIEVOZILOR: O șoferiță a fost rănită într-un accident rutier pe DN 72!

VALEA VOIEVOZILOR: O șoferiță a fost rănită într-un accident rutier pe DN 72!

Accident rutier pe DN 72, în Valea Voievozilor! Din cercetările preliminare, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Valea Voievozilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat, de 27 de ani, din județul Prahova.

Ulterior, autoutilitara fost proiectată în două autoturisme conduse de o femeie, de 50 de ani, din comuna Gura Ocniței și de un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Târgoviște. În urma impactului, șoferița de 50 de ani a fost rănită, fiind condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, cu două autospeciale. Concomitent, au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.