Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița a aplicat o amendă de 100.000 de lei unui operator economic cu punct de lucru în comuna Crevedia, în urma unui control efectuat ca urmare a unei autosesizări.
În timpul verificărilor, comisarii de mediu au constatat că societatea nu a respectat una dintre condițiile prevăzute în Autorizația de Mediu emisă de Direcția Județeană de Mediu Dâmbovița, depășind capacitatea maximă de stocare temporară a deșeurilor periculoase, stabilită la 45 de tone.
Pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 100.000 de lei. Totodată, Garda de Mediu a dispus măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate în teren.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Dâmbovița atrag atenția tuturor operatorilor economici asupra obligației de a respecta condițiile prevăzute în autorizațiile de mediu și legislația în vigoare privind protecția mediului, subliniind că nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni și măsuri corective.
AUTOR: F.S.















