You are currently viewing Grevă de avertisment, luni, în spitalele dâmbovițene. Activitatea medicală va continua pentru urgențe și pacienții internați

Grevă de avertisment, luni, în spitalele dâmbovițene. Activitatea medicală va continua pentru urgențe și pacienții internați

Angajații din toate unitățile sanitare din județul Dâmbovița vor participa luni, 20 iulie, între orele 09:00 și 11:00, la o grevă de avertisment, organizată de Uniunea Județeană Sanitas Dâmbovița, afiliată Federației Sanitas din România. Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor măsuri din partea autorităților, protestele ar putea continua cu declanșarea grevei generale.

Potrivit organizației sindicale, acțiunea este determinată de lipsa dialogului cu factorii decizionali și de nemulțumirile legate de proiectul noii Legi a salarizării, dar și de deficitul de personal din sistemul sanitar.

Această acțiune extremă este rezultatul ignorării repetate a revendicărilor noastre legitime și a refuzului autorităților de a asigura stabilitatea sistemului sanitar. Protestăm nu doar pentru drepturi salariale juste, ci, în primul rând, pentru demnitatea actului medical și pentru siguranța pacienților noștri. Condițiile noastre de muncă reprezintă, în mod direct, condițiile dumneavoastră de tratament”, transmit reprezentanții Sanitas Dâmbovița.

Printre principalele revendicări se numără deblocarea posturilor vacante, reluarea dialogului privind noua Lege a salarizării, menținerea sporului de tură de 15%, păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă și eliminarea discriminărilor salariale pentru personalul TESA.

Sindicaliștii dau însă asigurări că protestul nu va pune în pericol viața pacienților. Urgențele medicale, cazurile grave și intervențiile chirurgicale vitale vor fi asigurate integral, iar tratamentul pacienților deja internați nu va fi întrerupt. Totodată, serviciile medicale esențiale vor funcționa conform prevederilor legale, fiind asigurată cel puțin o treime din activitatea obișnuită a unităților sanitare.

Urgențele medicale, cazurile grave și operațiile vitale vor fi asigurate în proporție de 100%. Tratamentele pacienților deja internați în secțiile spitalelor vor continua fără nicio întrerupere, iar serviciile medicale esențiale vor rămâne complet funcționale conform legii, asigurându-se o treime din activitatea normală”, precizează Uniunea Județeană Sanitas Dâmbovița.

În același timp, organizația face apel la populație ca, pe durata grevei de avertisment, să evite prezentarea în unitățile sanitare pentru probleme care nu reprezintă urgențe.

Adresăm rugămintea respectuoasă către toți cetățenii ca, în măsura în care problemele medicale nu reprezintă o urgență, să evite prezentarea în unitățile sanitare din județul Dâmbovița în intervalul orar 09:00-11:00 al zilei de luni, 20 iulie 2026”, este mesajul transmis de sindicaliști.

Potrivit Federației Sanitas, Dâmbovița se numără printre județele în care organizațiile sindicale au depășit pragul de 50% din semnături pentru susținerea acțiunilor de protest, alături de alte județe din țară. Dacă revendicările nu vor primi un răspuns din partea autorităților, următoarea etapă anunțată de federație este declanșarea grevei generale.

AUTOR: F.S.