You are currently viewing Puntea pietonală dintre Iedera de Jos și Ciocoiești a fost redeschisă după lucrările de reabilitare

Puntea pietonală dintre Iedera de Jos și Ciocoiești a fost redeschisă după lucrările de reabilitare

Locuitorii comunei Iedera pot circula din nou în siguranță pe puntea pietonală care leagă satele Iedera de Jos și Cricovul Dulce (Ciocoiești), după finalizarea lucrărilor de reabilitare și punere în siguranță.

Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Stoica, care a precizat că investiția reprezintă o promisiune îndeplinită față de comunitate.

„A fost redată și pusă în siguranță traficului pietonal, puntea ce face legătura între satele Iedera de Jos și Cricovul Dulce (Ciocoiești), peste râul Cricovul Dulce. Acum traficul pietonal se poate realiza în siguranță”, a transmis edilul.

Reabilitarea acestei punți îmbunătățește accesul pietonal între cele două sate și oferă condiții de circulație mai sigure pentru locuitorii care folosesc zilnic această legătură peste râul Cricovul Dulce.

AUTOR: F.S.