Astăzi, 16 august a.c., în jurul orei 08:20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Niculești.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 48 de ani, cetățean srilankez, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Abatorului din localitatea Niculești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un cal de pod.
În urma impactului, un tânăr, de 25 de ani, cetățean srilankez, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.
Totodată, acesta ar deține un permis de conducere emis de autoritățile din Sri Lanka care nu i-ar conferi dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.














