You are currently viewing Noiembrie aduce frigul în Dâmbovița. Ultima lună de toamnă începe cu ploi și temperaturi în scădere

Noiembrie aduce frigul în Dâmbovița. Ultima lună de toamnă începe cu ploi și temperaturi în scădere

Ultimele zile ale lunii octombrie aduc vreme schimbătoare în Dâmbovița, cu temperaturi în scădere și mai multe episoade de ploaie. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie, începutul lunii viitoare va fi marcat de o răcire treptată, iar maximele diurne vor ajunge la aproximativ 10 grade Celsius.

În prima zi a intervalului, temperaturile maxime din Muntenia, regiune din care face parte și județul Dâmbovița, se vor situa în jurul valorilor de 17–18 grade. Ulterior, până la sfârșitul lunii octombrie, vremea se va răci ușor, cu maxime cuprinse, în general, între 14 și 16 grade.

Noiembrie va începe cu temperaturi de aproximativ 14 grade, însă răcirea va continua, astfel încât, între 4 și 8 noiembrie, media maximelor regionale va coborî spre 10 grade.

Diferențele vor fi resimțite și pe timpul nopții. Dacă în prima săptămână temperaturile minime vor avea o medie de 8–9 grade, în cea de-a doua săptămână acestea vor scădea treptat până la numai 1–2 grade, valori care vor aduce dimineți și nopți mult mai reci.

Nici ploile nu vor lipsi din peisaj. Meteorologii estimează precipitații temporare în perioada 27–31 octombrie, cu posibilitatea unor cantități de apă însemnate în jurul datei de 28 octombrie. Episoade de ploaie sunt anticipate și în prima săptămână a lunii noiembrie.

Prognoza ANM indică mediile estimate la nivelul întregii regiuni Muntenia, astfel că temperaturile și cantitățile de precipitații pot varia de la o localitate la alta. În zonele mai înalte ale județului Dâmbovița, valorile termice pot fi mai coborâte decât mediile regionale.

Așadar, după un sfârșit de octombrie blând, primele zile ale lunii noiembrie vor aduce o vreme tot mai rece, cu ploi și temperaturi nocturne care se vor apropia de pragul înghețului.

AUTOR: F.S.