You are currently viewing Jafuri transmise pe rețelele sociale și infractori deveniți vedete. „Cum să spargi o bancă”, în premieră la Cinema Independența

Jafuri transmise pe rețelele sociale și infractori deveniți vedete. „Cum să spargi o bancă”, în premieră la Cinema Independența

Ce se întâmplă când niște spărgători de bănci sunt mai interesați să devină celebri pe internet decât să-și ascundă urmele? Răspunsul vine vineri, 13 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinema Independența din Târgoviște, unde va avea loc premiera filmului „Cum să spargi o bancă” (*How to Rob a Bank*), o producție care combină acțiunea, suspansul și umorul negru.

Povestea urmărește o bandă de infractori care își transformă jafurile în spectacole pentru rețelele sociale, acumulând urmăritori și popularitate cu fiecare nouă lovitură. Celebritatea vine însă cu un preț: un agent FBI experimentat și o specialistă în tehnologie încep să le urmărească activitatea online, încercând să-i prindă înaintea celui mai ambițios jaf.

Filmul este regizat de David Leitch, cineastul din spatele producțiilor „Bullet Train”, „Atomic Blonde” și „The Fall Guy”, cunoscut pentru secvențele spectaculoase de acțiune și combinația de suspans și umor.

Distribuția reunește nume importante de la Hollywood, Nicholas Hoult, Zoë Kravitz, Anna Sawai, Pete Davidson, Christian Slater și John C. Reilly. Scenariul este semnat de Mark Bianculli.

Cu o durată de 122 de minute, „Cum să spargi o bancă” propune și o satiră a obsesiei contemporane pentru vizibilitate și popularitate online, într-o poveste în care până și infracțiunile ajung să fie transformate în conținut viral.

AUTOR: F.S.