Sorana Cîrstea (68 WTA) încearcă în această în această noapte calificarea în optimile de finală de la Australian Open. Vineri de dimineață, de la ora 02.00, tenismena din Târgoviște o va înfrunta în turul 3 al competiției pe cehoaica Marketa Vondrousova (20 WTA), pe arena “Margaret Court”. Disputa din această noapte va fi prima între cele două jucătoare de mână stângă.
În primele două tururi ale Grand Slam-ului, Sorana le-a depășit pe Patricia Țig (6-2, 6-1) și pe cehoaica Petra Kvitova (6-4, 1-6, 6-1). Până acum, dâmbovițeanca a stat pe teren, în cele două meciuri, trei ore și șase minute.
De partea cealaltă, Marketa Vondrousova le-a depășit în primele două tururi pe Rebeca Peterson (Suedia, 2-6, 7-5, 7-5) și Rebecca Marino (Canada, 6-1, 7-5). Numărul 20 mondial a stat pe teren până acum trei ore și 45 de minute.
Cine va ieși câștigătoare din acest duel își va asigura 240 de puncte WTA, dar și un cec în valoare de 320 000 de dolari. De asemenea, învingătoarea din acest joc, în optimi, va întâlni învingătoarea partidei dintre Sara Erani (Italia) – Su Weu Hsieh (Taipei).
M.I.














