Unde ne așteptăm cel mai puțin, acolo este fericirea. Mai exact, fericirile. Smeriți și cu zdrobire de inimă sunt cei săraci cu duhul, care preferă locurile din spate și perspectiva necosmetizată a unei vieți autentice. Marginalizați, tratați cu dispreț, sunt depășiți numeric de coloana celor grăbiți să ocupe pozițiile cele mai grozave. S-ar crede că au pierdut totul, dar nu-i deloc așa.
Plângem din diferite motive, iar unii o fac o viață întreagă. Lacrimile, considerate a fi „sângele ochilor” în vechile tradiții rabinice, îi scaldă în lumină pe cei mai frumoși dintre noi. Discrete, ca și durerile, șiroaiele de pe obraji strălucesc de multe ori la lumina lunii, în întunericul cel mai adânc al suferinței umane. Mângâierea este exact odihna de care, într-un sfârșit, au nevoie.
Cei blânzi, aflați mereu în inferioritate numerică, sunt cei care moștenesc ceea ce alții și-au dorit, pe nedrept. Hăituiți constant de prădătorii feroce ai unui veac nebun, ei se odihnesc în pământul transformat în Rai. Blândețea lor îi va judeca pe cei incapabili să iubească.
Mințiți constant și nedreptățiți de multe ori, am obosit să mai credem într-o justiție oarbă. S-a constatat de atâtea ori cum cântărește judecătorul vremelnic, plătit regește și așezat comod într-o nemeritată imunitate față de orice acuzație de nedreptate. Tribunalul uman și-a dat măsura într-un proces kafkian: mai bine ne vedem de treabă. Legile de tot felul, scrise într-o păsărească ininteligibilă, creează perplexități pe viață. De aceea, invariabil, rămânem însetați și flămânzi de o Alta, scrisă cu majuscule.
Ca să ne fie milă avem nevoie de o plămadă tare, pregătită să înfrunte avalanșa de avertismente menite să ne descurajeze în a o practica. Dacă îl vedem pe cel căzut între tâlhari și îl recuperăm complet, suntem ținte sigure pentru cei antrenați să observe toate amănuntele incriminatorii al gestului, mai puțin situația deplorabilă a fostului nefericit. Doar că, L-am făcut pe Dumnezeu dator cu fiecare milostenie făcută cu discreție. El sigur nu ne va dezamăgi, ca alții.
Vederea Lui, dorită și așteptată de mulți, prilej de sminteală pentru cei care se(ne) amăgesc cu argumentul unei credințe dobândite prin aceasta, e o chestiune a inimii simple, curățite de noroiul gros la urâțeniei interioare. A vedea înseamnă a nu ignora, a intra în dialog cu Celălalt, a fi disponibil și onest. A fi văzuți înseamnă a deveni fii ai Luminii. Fără Ea, nu putem discuta despre un asemenea subiect. Suntem niște orbi care avem pretenția că vedem.
Istoria mai veche sau mai recentă ne oferă suficiente probe despre cât de războinici suntem. Scurtele perioade de liniște nu acoperă satisfăcător dorința curentă a omului de a fi lăsat în pace. Purtate în speranța unui sfârșit al tuturor nemulțumirilor, războaiele s-au repetat cu siguranța fiecărui răsărit de soare. Se pare că nu am învățat nimic din toată această tristă experiență. Victimele s-au înmulțit, iar pământul s-a întunecat de sângele tuturor abelilor uciși cu sânge rece. Pe Cruce, s-a dat cel mai important război în care, Cel Răstignit a biruit pe adevăratul Dușman al umanității. Am redevenit fii în Fiul, ne-am întors Acasă și, prin iertarea Lui, ceilalți sunt mai mult ca niciodată frații noștri.
Sunt asupriți cu frenezie cei slabi, incapabili să se apere. Dorința de putere, insațiabilă și energizantă, conferă multora plăcerea de a strivi pe amărâții lumii. Siguri pe reușita acestei curse inegale, vânătorii abili de oameni uită unde își găsesc refugiul victimele lor: Împărăția Celui pe Care Îl prigonesc, de fapt, în fiecare din aceia. Atunci, ocărâți, prigoniți din pricina Lui și vorbiți de rău, se vor bucura. Îi așteaptă o răsplată pe care, deja, o anticipează cu fiecare biruință asupra vicleniei onctuoase a celui se pretinde a-ți fi cel mai bun prieten.

P. S. Desigur, pentru acest elaborat efort spre Fericire, lectura atentă a unui vechi tratat duhovnicesc aparținând Sfântului Ioan Scărarul este cheia potrivită pentru a avea acces la minunatul univers al Împărăției lui Dumnezeu. Călătoria Postului presupune lecturi esențiale și asceza plină de sens a celor care au înțeles cum putem ajunge Acasă și ne-au descoperit Calea spre Lumină…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”