Personalități din toată lumea au transmis mesaje emoționante, la trecerea in neființa a prințului consort Philip. Din partea familiei regale britanice, fiul său, Charles este cel care i-a adus un omagiu ducelui de Edinburgh.
El a spus că soțul reginei Elisabeta, care a murit vineri la Castelul Windsor, la 99 de ani, a oferit în ultimii 70 de ani „cel mai remarcabil şi devotat serviciu” Reginei, Familiei Regale, ţării şi Commonwealth-ului.
„Dragul meu tată” a fost o „persoană foarte specială care … mai presus de orice ar fi fost uimit de toate lucrurile emoţionante care s-au spus despre el”, a mai adăugat moștenitorul coroanei britanice, cu referire la nenumăratele mesaje de regret și sprijin, venite din toate colțurile lumii.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul robului Său, Prinţul Philip, în lumina, pacea şi dragostea Preasfintei Treimi, să consoleze întristata Familie Regală Britanică şi să binecuvânteze pe toţi cei care în aceste zile de doliu arată respect memoriei sale”, a transmis reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel.
„Amintind dăruirea prințului Philip în ceea ce privește căsătoria și familia, istoria sa eminentă de slujire publică și angajarea sa în domeniul educației și în promovarea generațiilor viitoare, Sanctitatea Sa îl încredințează iubirii milostive a lui Cristos, Mântuitorul nostru”, se arată într-o telegramă trimisă de suveranul pontif prin cardinalul secretar de stat Pietro Parolin.
Amintind de durerea pe care o resimte întreaga națiune la trecerea în neființă a iubitului prinț consort, fostul premier britanic, Tony Blair, l-a calificat drept un om al hotărârii şi curajului, care era adesea înaintea vremii sale.
Din Statele Unite, prima reacţie a venit de la fostul preşedinte George Bush. El a elogiat viaţa remarcabilă a prinţului Philip şi a spus că acesta „a reprezentat cu demnitate Marea Britanie şi a adus o forţă şi un sprijin fără limite coroanei britanice”. Și preşedintele actual, Joe Biden, a salutat în mesajul său deceniile de acţiune devotată ale prinţului Philip.
Premierul australian, Scott Morrison, a subliniat că ducele de Edinburgh a fost „simbolul unei întregi generaţii, cu care nu ne vom mai întâlni niciodată”, iar premierul Canadei, Justin Trudeau, a a remarcat faptul că prinţul Philip era „un om al principiilor, animat de simţul datoriei faţă de ceilalţi”.
Regele Felipe al Spaniei şi regina Letiţia au salutat şi ei simţul datoriei şi devotamentul prinţului Philip pentru Coroana britanică şi pentru Marea Britanie.
„Prinţul Philip va fi regretat în Israel şi în toată lumea” – a scris pe Twitter și premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Înmormântarea Prințului Philip va avea loc pe 17 aprilie, a anunțat Palatul Buckingham, confirmând că prințul Harry intenționează să participe la funeralii. În schimb, soția sa Meghan Markle nu va fi prezentă la eveniment, invocându-se oficial faptul că medicul nu i-a recomandat să călătorească din cauza sarcinii.
Prințul consort nu va avea parte de funeralii de stat, ci doar de o ceremonie specială care va respecta restricțiile impuse în contextul pandemiei. Doar 30 de persoane vor participa la slujbă, iar accesul publicului va fi interzis, a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt la Palatului Buckingham. Nici premierul Boris Johnson nu va participa la ceremonie, acesta transmițând că cedează locul său unui membru al familiei regale.
Slujba va avea loc la Capela St George de la Castelul Windsor și va fi precedată de un moment de reculegere în memoria ducelui de Edinburgh, la nivel național și de un ceremonial militar, așa cum și-a dorit ducele.
Regina a aprobat opt zile de doliu național, până la înmormântare.
AUTOR: F.S.














